Meniu

Linkuri utile



















      DESPRE NOI » Evenimente » OCTAVIAN BELLU Doctor Honoris Causa al UNEFS

OCTAVIAN BELLU
~ DOCTOR HONORIS CAUSA AL UNEFS ~

 

 

   La Universitatea Naţională de Educaţie Fizică şi Sport din Bucureşti a avut loc joi,7 iulie 2011, ora 12.00, la sala de marmură, ceremonia de decernare a titlul academic de DOCTOR HONORIS CAUSA, eminentului antrenor de gimnastică OCTAVIAN BELLU.
   Alături de comunitatea academica și de foștii profesori ai UNEFS, actualmente pensionari, au fost prezente la ceremonie personalități marcante ale sportului românesc, medaliați, olimpici și mondiali, presedinți și membri ai fedratiilor sportive, membri ai COSR, foste și actuale.gimnaste.
   Într-o admosferă încărcată de emoție noul Doctor Honoris Causa al UNEFS a citit jurământul și a declarat , cu modestia care-l caracterizează :
   ” Acum, la 60 de ani, primesc acest titlu cu senzaţia că n-am făcut destul, mai ales în ceea ce priveşte partea didactică. Nu-mi imaginam că voi ajunge coleg cu foştii mei profesori. Cred că mai am multe de făcut în sport. Eu nu mi-am făcut decât datoria, restul au făcut alţii. ”
   Festivitatea s-a finalizat cu o frumoasă demonstrație de gimnastică oferită de sportivele Clubului Studențesc UNEFS, multiple campioane naționale, antrenate de Mariana Mezei, Mădălina Cioveie și Alexandra Ghezea.

 

Pentru mai multe poze de la acest eveniment accesaţi link-ul de mai jos
GALERIE FOTO


Clock
8:44
20 October, 2017
Hartă site
Contact
 Căutare 




















                 
Copyright @ 2010 UNEFS. Toate drepturile rezervate
Web design by